Jeremy Renner îl interpretează pe Carmine Polito, un politician vehement şi oportunist din New Jersey, care se trezeşte prins ca într-un cleşte între escroci şi agenţii federali. Imprevizibila soţie a lui Irving, Rosalyn (Jennifer Lawrence), ar putea fi cea care adaugă picătura care va duce la prăbuşirea întregului edificiu. Ca şi celelalte două filme ale lui David O. Russell, American Hustle/ Ţeapă în stil american defineşte un gen de film în care este vorba despre iubire, remodelare şi supravieţuire.
Columbia Pictures şi Annapurna Pictures prezintă o producţie Atlas Entertainment, American Hustle/Ţeapă în stil american. Rolurile principale sunt interpretate de Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams, Jeremy Renner şi Jennifer Lawrence. Alături de ei îi mai putem vedea pe Louis C.K., Michael Peña şi Alessandro Nivola. Regia îi aparţine lui David O. Russell. Scenariul este scris de Eric Warren Singer şi David O. Russell. Producţia este semnată de Charles Roven, Richard Suckle, Megan Ellison şi Jonathan Gordon.
Producătorii executivi sunt Matthew Budman, Bradley Cooper, Eric Warren Singer şi George Parra. Imaginea e asigurată de Linus Sandgren, F.S.F. Scenografia îi aparţine lui Judy Becker, iar montajul, lui Jay Cassidy, A.C.E., Crispin Struthers şi Alan Baumgarten, A.C.E. Designerul de costume este Michael Wilkinson. Muzica îi aparţine lui Danny Elfman, iar aranjorul muzical este Susan Jacobs. server 2 server 3
0 Comments for "American Hustle (2013)"