Prin cenusa imperiului 1976

Posted by on 0 comments
vezi online subtitrat ,La mijlocul anului 1917 Imperiul Austro-Ungar era în pragul destrămării iar naţiunile care îl constituiseră secole la rând se ridicau cerându-şi dreptul la autodeterminare. Luptele de pe front, morţii, tranşeele, victimele, sărăcia, nesiguranţa alcătuiesc un tablou dezolant şi dezumanizant. În acest context apar personajele principale, două fiinţe fundamental diferite dar cu un destin comun.
Darie (Gabriel Oseciuc), un tânar fără experienţa vieţii, un băiat şchiop şi naiv peste măsură şi un bărbat matur ciudat şi cinic, supranumit Diplomatul (fabulos interpretat de Gheorghe Dinică), genul escrocului trecut prin toate silniciile vieţii, versatil, perfid, dar orgolios cu pretenţii de nobleţe.
Capturaţi într-o razie din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, cei doi sunt aruncaţi într-un grup de oropsiţi ca şi ei şi duşi pe front să sape tranşee. La un moment dat, reuşesc să evadeze din convoi. Rătăcind printr-o peninsulă balcanică pârjolită de război, drumul le este presărat cu tot felul de evenimente palpitante, care le pun viaţa la încercare. Candidul Darie şi cinicul şi inventivul Diplomat sunt siliţi să supravieţuiască împreună, în timp ce sub ochii lor lumea din jur intră într-un dinamic proces de schimbare geopolitică şi socială. Împreună, ei trăiesc, aproape fantomatic, experienţa jocului cu moartea prin “cenuşa imperiului austro-ungar” agonizant, într-o lume în care fiinţa lor nu valora nimic. Diplomatul sfârşeşte prin a fi arestat de autorităţi, iar Darie, maturizat, la capătul unei iniţieri, alege calea luptei împotriva morţii, a disoluţiei umane, a războiului.
Povestea filmului a fost la fel de palpitantă ca şi cea a personajelor sale. Iniţial Blaier a propus filmul, apoi acesta a fost preluat de un alt regizor care vede în pielea celor doi protagonişti pe Caragiu şi Mircea Diaconu. Regizorul a ales calea străinătăţii şi filmul a revenit lui Andrei Blaier.
"Capturati intr-o razie, in Bucuresti sub ocupatie germana, angelicul Darie si cinicul Diplomat traiesc alaturi experienta jocului cu moartea din timpul primului razboi mondial." - T. Caranfil - 2003 (Dictionar de filme romanesti). Ecranizare aromanului "Jocul cu moartea" de Zaharia Stancu.

Newest Post:
Newer Post

Older Post:
Older Post

0 Comments for "Prin cenusa imperiului 1976"